Gheorghe se însoară cu Maria, o fată frumoasă și veselă, iar toți vecinii și rudele îi felicită, urându-le casă de piatră. Se pregătesc de viața împreună, dar, după prima noapte, Maria se arată îngrijorată.
-Gheorghe, ce se întâmplă? Mă gândeam că… o să fie mai… romantic. Gheorghe, cu o atitudine calmă:
-Lasă, fă Marie, nu e nicio grabă. Mai avem timp, viața e lungă.
A doua zi, la fel. Maria își ia inima în dinți și încearcă să-l abordeze din nou.
-Gheorghe, dragule, poate azi… știi tu… Gheorghe, liniștit:
-Marie, stai liniștită! Încetul cu încetul se face oțetul cel mai bun. Nu trebuie să ne grăbim, doar ne-am luat pentru o viață, nu?
Și așa trece o săptămână, o lună, și, surprinzător, se face un an. Maria e hotărâtă să pună capăt acestei căsnicii și merge la tribunal să depună actele de divorț. La judecător, își spune nemulțumirea cu amărăciune:
Judecătorul, privind-o cu o sprânceană ridicată:
-Ia zi, fetițo, ce te-a adus aici?
Maria, cu voce tremurată:
-Domnule judecător, de un an de zile sunt cu Gheorghe și tot fecioară sunt! Ori nu vrea, ori nu poate…
Judecătorul, uimit, aruncă o privire dezaprobatoare către Gheorghe:
-Frumusețea asta de fată? Cum așa, tinere? Ia zi, băiete, ce se întâmplă?
Gheorghe, liniștit și cu un zâmbet calm pe față:
-Domnule judecător, eu și pot, și vreau, dar nu știu ce-i atâta grabă…
Doi patroni stau la o bere într-un mic bar, discutând despre afacerile lor, cu paharele abia ciocnite pe masă.
-Auzi, ție cum îți merge? întreabă primul, trăgând o sorbitură lungă, de parcă ar vrea să uite de toate grijile.
-Prost tare… Da’ nici nu-mi vine să-ți spun cât de prost, răspunde celălalt oftând adânc. Și la tine?
-Prost de tot, frate, de-abia mai respir. Parcă fiecare zi e mai rea ca aia de ieri.
-Of, măcar nu sunt singurul… Da’ ia spune, tu mai dai salarii?
-Salarii? Păi de când nu mai dau! De vreo trei luni, nimic, zice primul râzând amar.
-Ha, eu am renunțat de tot de prin septembrie. Și culmea, tot vin la muncă, în fiecare dimineață la aceeași oră, își beau cafeaua, semnează condica, muncesc ca niște furnicuțe.
-La fel și ai mei! Nu contează că nu-i plătesc, vin zilnic, nici măcar nu întârzie. Ba chiar le văd pe fețe câte-un zâmbet, de parcă ar veni de plăcere, zice al doilea patron mirat.
Cei doi stau pe gânduri o vreme, sorbind liniștiți din bere. Se privesc cu sprâncenele ridicate, încercând să înțeleagă ce s-ar putea întâmpla. La un moment dat, primul patron izbucnește:
-Băi, stai așa… Tu îți dai seama? Ăștia chiar vin la muncă de plăcere! Nu cumva… Celălalt se luminează dintr-odată:
-Aha! Ce-ar fi să le punem o taxă de intrare?!
Gheorghe și Maria se află la maternitate, iar Gheorghe se apropie de patul Mariei, curios și emoționat.
-No, Marie, ce avem? Maria, zâmbind cu oboseala aceea dulce a unei proaspete mămici:
-Băiat, Gheorghe, avem un băiat sănătos!
Gheorghe se apropie și mai tare, se uită la micuțul care doarme liniștit și, după ce-l studiază atent, întreabă:
-No, și cu cine seamănă?
Maria, dându-și ochii peste cap, îi răspunde cu o grimasă ușor amuzată:
-Degeaba-ți spun, că nu-l cunoști!
